doctorat@ase.md +(373) 22 402992

Programul de doctorat
521.02. ECONOMIE MONDIALĂ; RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

Destinația programului

Acest program își propune ca scop formarea  analiștilor și experților de înaltă calificare în domeniul economiei mondiale și a relațiilor economice internaționale. Doctoranzii sunt familiarizați cu conceptele economiei internaționale, cu noile probleme globale, cu relațiile comerciale, financiare și tehnologice care se stabilesc între statele lumii, precum și între statele lumii și organismele internaționale în cadrul unor mecanisme și structuri instituționale. Totodată, ei obțin abilități generale și specifice de cercetare necesare elaborării tezei de doctor.

Cursuri urmate

Doctoranzii urmează  4 cursuri obligatorii, care formează competențele lor de cercetare, și  4 cursuri opționale, care dezvoltă competențele lor transversale, generale și  profesionale de cercetare:

  • Teorii economice aplicative.
  • Metodologia și epistemologia științei economice.
  • Metode avansate de analiză cantitativă și calitativă.
  • Curs de specialitate.
  • Scrierea academică și comunicarea științifică/ Autoratul științific și dreptul proprietății intelectuale.
  • Instrumente digitale de cercetare științifică / Gestiunea carierei.
  • Gestiunea financiară a cercetării științifice/ Managementul informației științifice
  • Managementul proiectelor de cercetare dezvoltare/ Time-management.

Limba de instruire
Română

Planul de învățământ
frecvența la zi / frecvență redusă

Arii de cercetare
  • impactul transnaționalizării asupra creșterii economice la nivel național;
  • potențialul de export a diferitor economii;
  • competitivitatea produselor naționale pe piețele internaționale;
  • fluxurile economice internaționale în condițiile reconfigurării  raporturilor de putere la nivel mondial;
  • diversificarea fluxurilor economice internaționale în contextul integrării regionale;
  • impactul schimbărilor geopolitice asupra economiei naționale;
  • acțiunile de integrare în spațiul economic european;
  • evaluarea eficienței politicilor comerciale aplicate, etc.