doctorat@ase.md +(373) 22 402992

Prezentare

Studiile de doctorat reprezintă ciclul III de studii universitare, care permite, după susținerea tezei de doctor, obținerea titlului științific de doctor în științe. La Academia de Studii Economice din Moldova studiile de doctorat se efectuează în cadrul Școlii doctorale ASEM.

Școala doctorală ASEM a fost instituită în anul 2010 ca modalitate de aliniere la exigențele Spațiului European al Învățământului Superior (EHEA/Bologna), corespunzător nivelului 8 al Cadrului Național și al cadrului European al Calificărilor, precum și a Spațiului European de Cercetare.
Pe parcursul anilor 2010-2014 ea a funcționat în regim de experiment instituțional, care s-a soldat cu succes și a reprezentat exemplu de referință pentru restructurările profunde în cadrul organizării studiilor doctorale la nivel național. Prin Hotărârea Guvernului nr. 816 din 11.11.2015 Școlii doctorale ASEM i s-a acordat dreptul de organizare a studiilor superioare de doctorat prin autorizare de funcționare provizorie, până la inițierea procedurii de acreditare academică.

Misiunea Școlii doctorale ASEM este de a pregăti cadre științifice de înaltă calificare în diverse domenii ale științei și practicii economice, de a oferi competențe și abilități de cercetare dictate de driverele dezvoltării contemporane – conectivitate globală, competitivitate bazată pe inovare, incertitudine sporită în toate domeniile de activitate.

Obiectivele strategice ale Școlii doctorale ASEM sunt:

  • dezvoltarea unui model de doctorat care să permită pregătirea personalului de înaltă calificare, competitiv la nivel național și internaţional;
  • realizarea formulei „cercetare prin învăţare” prin îmbinarea armonioasă a procesului de studii cu cel de cercetare ştiinţifică;
  • pregătirea cadrelor de înaltă calificare care să satisfacă atât necesităţile sectorului de cercetare şi învăţământ superior, cât şi ale sectorului real al economiei;
  • stabilirea şi menţinerea legăturilor de cooperare internaţională prin promovarea de cotutele internaţionale de teze, organizarea conferințelor internaționale, participarea în diferite proiecte internaționale, etc.
Factori de succes
  • predare de calitate, confirmată de gradul înalt de satisfacție al doctoranzilor;
  • contribuții intelectuale relevante ale conducătorilor de doctorat;
  • orientare către client prin oferirea de servicii informaționale și infrastructurale de calitate.
Gestiunea Școlii doctorale ASEM

Directorul Școlii doctorale – dr., conf. univ., Svetlana Mihaila, svetlana.mihaila@ase.md
Specialist principal – dr. hab., prof. univ., Eugenia Feuraș,   feuraș@ase.md

Membrii Consiliului coordonator și de calitate a Școlii doctorale ASEM:
  • Lobanov Natalia, dr. hab., prof.univ.
  • Hîncu Rodica, dr. hab., prof.univ.
  • Covaș Lilia, dr. hab., conf. univ.
  • Savciuc Oxana, dr., conf. univ.
  • Timuș Angela, dr., conf. univ.
  • Cimpoieș Liliana, dr., conf. univ.
  • Grosu Veronica, dr. hab., prof. univ.
  • Bahnaru Roman, drd.
  • Panuș Corina, drd.